În trend. La modă și tot tacâmul. Chat. Simplu și uzual, căci fără chat se spune că ne-am plictisi. La 10 ani, nu ne mai jucăm cu mașinuțele, nu mai credem în Moș Craciun, ci scriem o scrisorică platonica cum ca ne-am dori exagerat de mult un computer.. dacă se poate. Dorințele ne sunt indeplinite și iată.. la 10 ani, avem primul ID de messenger.. Nu avem nici măcar buletin, dar de copilărie am uitat de mult..
Trăim conduși de GPS, ne dăm viața reală pentru o viață virtuală, respirăm mega într-o eră digitală, în care tehnologia a luat-o razna, într-o lume în care porcușorii devin animale de companie, într-o lume în care se inventează aparate care traduc lătratul câinilor și se poarta costume care se parfumează singure.
Îmi amintesc pretextul acela stupid din școala generală, “Îmi pare rău, mi-a mâncat pisica tema!”, dar succesorii noștrii îmbarcați în vaporul clasei întai nu o să-l mai poată folosi, pentru că s-a creat până și un soft care detectează pisicile dornice să se plimbe prin fața calculatorului și blochează programele.
Dăm anunțuri la chat-uri matrimoniale, în speranța că internetul ne va alina singurătatea și ne va aduce un prinț călare pe un cal alb. De parcă navigand pe internet e ca și cum ai face o plimbare în parc, unde flirtrezi și schimbi un număr de telefon. Habar nu ai dacă omul din spatele monitorului nu e vreun maniac sadic dornic de pradă proaspată.
Ne dăm întalniri cu persoane necunoscute, dar care par simpatice așa, la prima vedere, la webcam sau din poze, cu care nu ai nici o compatibilitate, dar iți place să povestești nimicuri, că doar asta faci pe chat. Mi-aș dori să văd oameni discutând despre afaceri, femei discutând despre rețete de prăjituri și alte alea, dar nu! Noi vrem cât mai multe “blind date-uri”, să ne găsim jumatatea. Vrem să ne diversificăm meniul și dup-aia să alegem. Azi te vezi cu un om cu ticuri nervoase, care are totuși o Dacia Logan
Ce e totuși frustrant e faptul că unii își chiar găsesc așa-zisa jumătate chatuind și chiar cred în iubire eternă, dar cum poți să trăiești lângă un om cunoscut pe internet, pe un chat de matrimoniale, fără să-i cunoști trecutul, obiceiurile, viciile?
Dezamăgirea poate fii mare, o să cădem de prea de sus, asta e elementar, dacă vom continua să fim obsedați de tehnologie, de calculator, internet și tot ce presupune asta. O să privim pe geam, afară, fără pic de interes, o să ne trăim viața scriind pe un blog citit zilnic de sute de maniaci ai internetului și vom continua să legăm prietenii bazate probabil pe transfer de mega.
Și ce e, recent, foarte “la modă” și despre care aproape uitasem.. e videochat-ul. Dacă ești un student cu principii și cauți un job într-un ziar o să te pierzi între anunțuri “Activitate videochat legală. Salar între 1000 – 3000 $”. Sună tentant? Și face parte din tendințele sezonului.. din tendințele generației noastre.. din lumea în care trăim.
În concluzie? Vrem o viață sau un blog? Vrem prieteni adevărați sau prieteni virtuali? Vrem să ne rugăm la icoane sau la print-uri digitale? Vrem să muncim pentru ceea ce ne dorim sau să ne dezbrăcăm în fața unui webcam pentru niște maniaci care nu pot avea o viața decat devorând fete de după un ecran de sticla?
O să continuăm să ne dăm viața reală pentru o viața virtuală? O să renunțăm vreodată la chat ca să ne putem alege oamenii care vrem să ne înconjoare din persoane reale și nu dintr-o listă interminabilă cu nume mult prea elevate pentru valoarea unei vieți?
